Ministrul de Finanțe al Marii Britanii, Chancellor Rishi Sunak, a anunțat, ca în fiecare an în această perioadă, bugetul de stat 2020.
În afară de măsurile specifice unui buget, anul acesta, datorită condițiilor impuse de Coronavirus, au fost necesare măsuri noi de protejare a afacerilor și angajaților/self-employed afectați de COVID-19.
Iată mai jos câteva dintre noile măsuri aprobate de Guvernul Marii Britanii, de care vor beneficia companiile și cei care sunt înregistrați self-employed.
- Pragul de impozitare pentru contribuțiile de asigurări naționale (National Insurance Contributions) va crește de la £ 8,632 la £ 9,500, pentru anul fiscal 2020.
- Persoanele self-employed sau cele care câștigă sub limita impusă prin Lower Earnings Limit de £118 pe săptămână, nu sunt eligibili pentru Statutory Sick Pay, dar dacă sunt în auto izolare datorită COVID-19, pot aplica în condiții mult mai lejere, pentru Universal Credit sau Contributory Employment și Support Allowance (£73.10 pe săptămână pentru cei cu vârsta peste 25 ani).
- TVA actuală de 5% la produsele de igienă pentru femei, cunoscute sub numele de taxa pe tampoane, va fi anulată în totalitate din ianuarie 2021
- Nu există modificări cu privire la impozitul pe venit, asigurările naționale sau TVA, acestea rămânând la valorile de anul trecut
- Din decembrie 2020, nu va mai exista TVA pentru publicațiile online – e-books, e-newspapers, e-magazines and academic e-journals
Pentru business-uri, Ministrul Finanțelor a anunțat următoarele măsuri:
- Salariul legal de boală (Statutory sick pay): acesta va fi, în această perioadă afectată de Coronavirus, extins pentru angajații eligibili, care se auto-izolează, chiar dacă aceștia nu prezintă simptome, și pentru cei care au grijă de persoanele cu simptome Covid-19 în casa lor. Aceasta măsură nu include și persoanele care desfășoară activități independente (self-employed) sau persoanele cu venituri mici. Veți putea obține o sick note (notă de boală) la telefon sunând la 111.
- Ajutor pentru business-urile mici: guvernul va rambursa costurile de salarizare aferente concediului de boală al angajaților, pentru companiile mici și mijlocii eligibile. Unora dintre aceste companii li se vor acorda, de asemenea, împrumuturi pentru a acoperi pierderile.
- Business Rate: companiile care-și desfășoară activitatea în sectorul retail, agrement și ospitalitate cu o valoare tarifară de sub £51.000 nu vor mai plăti niciun fel de taxă pe business, pentru anul fiscal 2020-21. Aproximativ 700.000 de business-uri mici care nu sunt eligibile pentru această scutire li se vor oferi subvenții în numerar în valoare de £3,000.
- Employment Allowance (suma până la care un angajator este scutit de plata NIC pentru angajați) a fost, de asemenea, majorată la £4.000, o creștere de 33% față de anul trecut. De această mărire vor beneficia peste o jumătate de milion de business-uri, care vor avea posibilitatea să “angajeze patru angajați cu normă întreagă, National Living Wage fără să plătească pentru contribuțiile de asigurări naționale ale acestora (National Insurance)” pe parcursul anului fiscal curent. Acest lucru stimulează oportunitatea de investiții din partea companiilor mici care pot angaja mai mulți angajați și cărora le pot oferii salarii mai mari.
*************************************************************************************************