Noi prevederi HMRC pentru combaterea industriei de evitare a impozitelor

Conform noilor scheme de bugetare și legislație financiară din 2021, HMRC are acum un nou arsenal de folosit împotriva industriei de evitare a impozitelor. O nouă taxă privind criminalitatea economică se va aplica marilor firme de contabilitate.

Regulații HMRC

Cazuri recente trecute prin tribunalele Marii Britanii, precum cel al lui Jason Wilkes, au evidențiat deficiențe ale legislației referitoare la High Income Child Benefit Charge (HICBC).
În circumstanțele specifice acestui caz, HMRC nu beneficia de dreptul legal de a colecta sume datorate în temeiul HICBC.

Noile prevederi din Legea Financiară 2021-2022, vor adopta (retroactiv) faptul că HMRC a avut întotdeauna această putere. Același lucru se aplică și evaluărilor aferente Gift Aid și în privința diferitelor taxe pentru pensii.

Contribuabilii care au primit evaluări de descoperire HICBC care au fost contestate înainte de 30 iunie 2021 din motive similare cu cele discutate în cazul Wilkes nu vor fi afectați de acest lucru, contestațiile urmând a fi soluționate conform legislației în vigoare. Cu toate acestea HMRC urmează să ducă cazul Wilkes la Curtea de Apel, sperând că legislația actuală poate fi soluționată în favoarea sa.

Legea financiară va clarifica faptul că HMRC poate folosi evaluările de descoperire pentru a colecta orice impozit pe venit sau impozit pe câștig de capital care este datorat, dar care nu a fost încă evaluat.

Guvernul se consultă de ceva timp cu privire la modul de combatere a schemelor de evitare a impozitelor. Proiectul Legilor Financiare 2021-22 va conține patru măsuri care sunt menite să facă viața dificilă sau imposibilă pentru organizații ce promovează aceste scheme.

Înghețarea comenzilor

Conform legislației actuale, HMRC poate solicita o ordonanță de înghețare a activelor unei companii odată ce există o „cauză de acțiune existentă” (cum ar fi o datorie executorie). Noile prevederi vor permite, de exemplu, solicitarea unei ordonanțe de înghețare în același timp cu cererea inițială la tribunal pentru o sancțiune DOTAS – interzicând astfel promotorilor schemei orice oportunitate de a anula sancțiunile prin eliminarea sau disimularea veniturilor.

Promotori offshore

Se vor acorda competențe suplimentare care să permită perceperea unei penalități de până la 100% din veniturile entităților din Regatul Unit care fac față sau facilitează scheme de evitare în numele unui promotor nerezident (conform paragrafului 3, Anexa 33A din FA2014. Acest lucru s-ar aplica totuși, doar în cazul în care penalitățile existente (sub DOTAS, POTAS sau DASVOIT) depășesc 100.000 GBP.

Lichidare

Noile prevederi vor permite ca HMRC să depună o cerere de lichidare pe motiv că o companie sau un parteneriat „operează împotriva interesului public” prin operarea unor scheme de evitare a impozitelor, dar decizia finală de lichidare va rămâne în continuare la Curtea de Apel.

Informații publice

Pe lângă cele listate mai sus, noile prevederi vor permite HMRC să publice informații despre scheme și promotorii acestora într-un stadiu foarte incipient. Promotorilor li se poate acorda un preaviz de 30 de zile – în speranța că eventualii contribuabili ar putea aprecia riscurile investiției și vor fi descurajați să facă acest lucru.

Acesta este un instrument foarte puternic. Clienții potențiali se alătură adesea schemelor pentru că sunt convinși că nu sunt controversați și este puțin probabil să se confrunte cu vreo opoziție serioasă din partea HMRC. Dovezile clare și timpurii ale antagonismului HMRC pot face orice eventual contribuabil să se gândească de două ori înainte de a se alătura unei astfel de scheme.

Despre taxa pentru criminalitatea economică

Acest lucru va fi perceput din 2023 pentru entitățile care sunt reglementate în scopuri CSB. Acestea includ contabili, avocați, agenți imobiliari și cazinouri, precum și instituții bancare și de credit.

Scopul este de a strânge aproximativ 100 de milioane de lire sterline pe an pentru a fi utilizate pentru combaterea criminalității economice. Instituțiile cu venituri din Regatul Unit mai mici de 10,2 milioane de lire sterline vor fi scutite de taxă.

Cauți un contabil în UK?

Avem birouri deschise în Leyton, Burnt Oak, Luton, Manchester, Milton Keynes și Northampton.

Articole Similare

Regulații HMRC

Articole Similare